×

„The USA meets the UK” – O provocare culturală în limba engleză

Vineri, 23.01.2026, pe scena liceului nostru s-a desfășurat o adevărată provocare culturală în limba engleză! Elevii claselor a VIII-a au demonstrat că pot comunica liber, fluent și cu încredere în fața publicului.

Doamna Tatiana Roman, profesoară de limba engleză, a organizat un TVC interclase cu genericul „The USA meets the UK – a Cultural Challenge”, activitate ce a îmbinat erudiția cu creativitatea. Probele propuse au stimulat spiritul de echipă, ingeniozitatea și exprimarea orală în limba engleză, transformând competiția într-o experiență educativă autentică.

Elevii au explorat elemente de cultură și civilizație specifice United States și United Kingdom, iar un moment cu adevărat special l-au constituit interviurile realizate în limba engleză cu absolvenți ai liceului nostru: Eugen Belibou, aflat în United States, și Feodosia Lazăr, stabilită în United Kingdom.

👏 Felicitări elevilor pentru entuziasm, curaj și implicare!
🙏 Mulțumim doamnei profesoare Tatiana Roman pentru inițiativă, profesionalism și pentru promovarea învățării limbii engleze prin activități autentice, interactive și motivante!

🌟 Învățarea devine memorabilă atunci când este trăită cu pasiune.